Când o navă de linie este lansată la apă, trebuie botezată cu o sticlă de de şampanie. Vorbim de o tradiţie care datează de la finele secolul XVII şi care a fost împământenită nu de francezi, ci de marii lor rivali - englezii. Pe atunci, englezii îşi „botezau" navele prin tehnica aruncării peste bord a unei cupe confecţionate dintr-un material scump, cu prilejul lansării. Dar, deoarece producţia navelor începuse să crească, nişte băieţi din departamentul de marketing al Amiralităţii s-au gândit că respectiva tehnică de botez nu este „cost-effective": pur şi simplu erau aruncate în ocean prea multe cupe preţioase. Iar Amiralitatea Britanică avea nevoie de aur şi arginţi pentru a construi şi mai multe nave. Motiv pentru care băieţii deştepţi de la marketingul s-au gândit să boteze navele spărgând pur şi simplu nişte sticle de chilă. Sticla era mult mai ieftină. Iar cioburile ofereau un spectacol mult mai interesant decât imaginea tristă a unei căni din metal (fie el şi preţios) aruncată leneş peste bord. Până prin secolul XIX, tradiţia spargerii sticlei de şampanie devenise deja un ritual adânc înrădăcinat în superstiţiile marinăreşti. Superstiţii care datează şi astăzi şi care orbitează în jurul axiomei: „Dacă sticla de şampanie nu se sparge, e de rău". Iar pe mare, când ceva „e de rău", de regulă, se scufundă nava.

De ce şampanie şi nu vin simplu? Sau whisky? Nu există un răspuns 100% documentat istoric, dar ideea unanim acceptată se referă la faptul că şampania este asociată, de regulă, cu evenimentele deosebite: nunţi, botezuri. Nu şi înmormântări. Prin urmare, dacă o navă este lansată la apă, nu strică să o botezi cu puţină şampanie. Mai ales că vorbim de o băutură asociată cu spiritul învingătorilor. Iei o cină în doi, bei şampanie. Ai câştigat un premiu la automobilism, bei şampanie. Există o legătură: totul ţine de gustul victoriei.

http://history1800s.about.com/od/transportation/a/shipchampagne.htm